Despre noi

Moto:

Performanta in Sport si Caracter.

Viziunea

Ne propunem sa formam sportivi de performanţă şi oameni de caracter, care să joace la echipe de top si sa aibă impact în toate domeniile vieţii.”

Clubul nostru există ca să aducă o schimbare pozitivă în industria sportului. Vrem să facem acest lucru investind în tineri sportivi și dezvoltându-le caracterul în același timp. În felul acesta, talentul lor va fi dezvoltat și vor putea avea impact în echipele încare vor juca, prin atitutinea lor proaspătă de a face performanță în sport dar și în caracter. Asemenea persoane pot influența în bine milioane de alți oameni.

Chemarea

În 2006 am avut deschiderea oficială, urmată de selecția copiilor, formarea mai multor grupe de fotbal și volei, apoi a continuat cu afilierea la Federația Română de Fotbal și înscrierea micilor fotbaliși în Campionatul României și în Liga a V-a.

Antrenăm echipe de copii, participam în turnee și organizam evenimente sportive.

Dorința noastră este să construim un Complex Sportiv, care să fie „casa” clubului Navobi, locul în care schimbarea va avea loc în fiecare zi.

Date generale

CS NAVOBI  a fost înfiinţat in 2006 şi afiliat la Federaţia Română de Fotbal în anul 2007. Membrii fondatori sunt Ambrosie Adrian, preşedinte, Miron Silviu, vicepreşedinte, şi Ambrosie Mihaela, secretar. Până în 2010 clubul a activat în Iaşi, având mai multe grupe de copii şi o echipă de seniori amatori.

În August 2010 clubul fuzionează cu Tricolorul Breaza rezultând CS Municipal Universitar Politehnica Iaşi, echipă ce în sezonul 2010/2011 a evoluat în Liga 2 seria 2 şi cu echipa a doua în Liga 4 Iaşi.

În 2012, CSMS Iași promovează pe prima scenă a țării.

Septembrie 2010 marchează deschiderea centrului de copii şi juniori Navobi, la Alba-Iulia, avându-l ca președinte pe Silviu Miron.

În august 2011, CS Navobi Iași inființează o grupă de fete, care este promovată în Liga I de fotbal feminin, terminând pe locul 8 în seria est, din 10 echipe.

Anul următor, CS Navobi Alba Iulia, se afiliază la FRF cu echipa de fotbal feminin, și participă în Liga I, seria vest.

Din echipa CS Navobi Iași, a fost selecționată în premieră pentru fotbalul ieșean, Andreea Nicoleta Ceaușu care a participat cu lotul național al României, la Campionatul European U17, din Antalya, 2012. dupa ea au urmat alte doua sportive iesene care au fost selectionate la loturile U17 Ana Foia si U19 Rahela Gangal.

In 2013, fotbalul feminin s-a impartit in 2 grupe valorice: Liga I cu 2 serii de cate 7 echipe si Superliga feminina de fotbal cu 8 echipe, printre care s-a numarat si echipa Navobi Iasi, dupa ce a terminat pe locul I barajul de calificare cu echipele Independenta Baia Mare si Fair Play Bucuresti.

Obiective

  • Descoperirea de talente şi pregătirea lor pentru sportul de înaltă performanţă, precum şi formarea unor oameni de caracter cu un impact pozitiv în toate domeniile societăţii.
  • Ne propunem ca la fiecare echipă de fotbal de Liga I să existe un jucător format la CS NAVOBI, Iasi si  Alba-Iulia, de asemeni şi la jumătate din echipele de Liga II.
  • Prezentarea unui model de integritate şi profesionalism pentru lumea sportului local şi naţional.
  • Folosirea sportului ca şi pârghie pentru educarea tinerei generaţii în spiritul înaltelor valori ale eticii, esteticii şi ale simţului civic.
  • Dezvoltarea în fotbal şi sport a unei mentalităţi de creator, de constructor, în detrimentul celei de supravieţuitor ce actualmente domină fotbalul românesc.

Valori

  • Prioritar în întreaga activitate este calitatea dusă până la excelenţă. Excelenţă în plan sportiv, în plan moral şi în sfera relaţiilor inter-umane. Considerăm că nu se poate atinge performanţa în sport fără o calitate deosebită a caracterului.
  • Punem un accent deosebit pe faptul că antrenorul trebuie să fie un model de integritate, de comportament şi de professionalism pentru echipa pe care o conduce.
  • Implementarea programului Coerver Coaching, considerat metoda Nr.1 în lume în ce priveşte dezvoltarea abilităţilor fotbalistice individuale la copii şi juniori.
  • Respect pentru valoarea fiinţei umane. Antrenorul nu va admonesta jucătorii fizic sau prin injurii.
  • Implementarea unei pedagogii (occidentale) bazate pe responsabilizarea individului şi nu pe condiţionarea sa.
  • Copilul trebuie să ajungă la înalta performanţă sportivă bucurându-se de procesul educativ şi nu suportându-l cu stoicism ca pe o povară.
  • Promovarea tinerilor jucători pe baza valori sportive individuale, nu pe baza altor criterii ca relaţii, prietenii, trafic de influenţă sau mită.
  • Integritate şi transparenţă financiară.

Proiect educaţional

Pentru studenţii conştiincioşi, vorbitori de limba engleză, CS NAVOBI  facilitează obţinerea de burse sportive de studiu la colegii şi universităţi din Statele Unite ale Americii. În 2012, s-a realizat acest lucru, primul copil provenit din pepiniera CS Navobi a plecat cu o bursă de fotbal la Universitatea Sagu din Dallas, Texas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *